Am un amic cu o meserie, din punctul meu de vedere, exotica:
este trader. Cand mi-a spus cu ce se ocupa, la inceput nu am inteles, iar
ulterior nu am crezut. Cum se poate ca un om in toata firea sa se tina de asa
ceva, “joc pe bursa valutara”? Mi se parea cel mult un hobby sau o ciudatenie,
dar am ramas total surprins cand mi-a zis ca nici vorba; nu face asta ca sa se
distreze, ci ca sa-si castige existenta. Am fost sceptic, dar l-am crezut. Si,
in consecinta, l-am rugat sa-mi explice despre ce este vorba.
Din pacate, amicul m-a crezut mai inteligent decat sunt si
m-a luat cu niste termeni tehnici care mi-erau total necunoscuti, asa ca i-am
oprit expunerea si i-am spus clar sa-mi explice ca la prosti, ca altfel
n-ajunge nicaieri cu mine. S-a concentrat si a simplificat la maximum
explicatia, intocmai cum ii cerusem.
Oricine stie cum arata o agentie de-a unei banci (nu
conteaza care, oricare). Printre alte servicii financiare, agentia ofera si
schimburi valutare, nu pentru toate monedele, ci pentru cateva mai rasarite
(euro, dolar, yen) si pentru alte cateva utile intr-o anumita parte a lumii
(pentru Romania, astea ar fi zlotul, forintul, francul elvetian).
Agentia vinde
clientilor o moneda la un anumit pret si o cumpara de la clienti la un pret
ceva mai mic, diferenta fiind profitul bancii; nimic complicat pana aici. Din
pacate, ceea ce poate face o banca, adica sa stea ca moaca si sa astepte sa
vina clientii, care sa vanda ieftin si sa cumpere scump, nu poate face oricare
om, pur si simplu pentru ca e prea mic, in termeni financiari, ca sa concureze
cu banca si sa ofere un pret competitiv (casele de schimb valutar fac exact
asta, dar nici ele n-o duc tocmai bine!). Dar ceea ce “omul” nu-si permite, isi
permite traderul, care are la dispozitie un instrument online (site-ul
www.tranzactiiforex.ro) si a invatat cum sa-l foloseasca in avantajul propriu. Nimic
dificil, in principiu, nici chiar in terminologie: intre doua valute exista un
anumit curs de schimb (“cotatie”), pretul la care vinzi se cheama “bid” iar pretul
la care cumperi – “ask”. Aici l-am interupt iar: cui vinzi, de la cine cumperi?
De la banca?
Intrebarea mea l-a amuzat, desi, sincer, nu inteleg de ce, ca nu
era deloc o intrebare toanta. Teoretic, a continuat el, jocul ar trebui sa fie
“traderul contra bancii”, numai ca nu-i asa de simplu, pentru ca orice entitate
din piata (banca, broker sau fond de investitii) poate fi considerata tot un
trader. Cu alte cuvinte, pe piata valutara sunt in fiecare moment milioane de
jucatori, adica de traderi, si fiecare incearca sa ghiceasca evolutia unei
cotatii (sau, de preferat, a tuturor cotatiilor!). Eram nedumerit. Cum poti sa
ghicesti, minut de minut, ora de ora si zi de zi, ceva atat de imprevizibil ca
un curs de schimb?
Amicul (pe care il voi numi in continuare “Sursa”) a zambit
si mi-a raspuns condescendent: “Aici se termina stiinta si incepe arta!”.
